miercuri, 17 iulie 2019

Cazul Sorina versus GRECO. Când a fost eroarea sau abuzul, la inculparea sau la achitarea tuturor liberalilor disculpați zilele astea de instanțe? O să aflăm vreodată?

Magistrații Curții de Apel Craiova au respins, joi, cererea de revizuire a adopției internaționale în cazul Sorinei, fetița din Baia de Aramă, adoptată de familia din SUA. Astfel, adopția rămâne valabilă. Imediat, s-au declanșat proteste în fața respectivei instanțe, pentru că opinia publică a judecat diferit cazul- și demult. Nu ne vindem copiii, fie ei și țigani, mai ales cînd procurorii îi smucesc în fața camerei, chiar dacă factorul internațional e reprezentat în acest caz tot de o familie de români.

În aceeași zi, aflăm că onor CSM, mai exact procurorii din CSM au respins cererea de suspendare a procuroarei Maria Pițurcă, care a ridicat-o pe sus cu mascații pe micuța Sorina de la familia de asistenți maternali cu care locuia. Procurorii rareori găsesc că un alt procuror greșește, cum fac și medicii, polițiștii etc. Spiritul de castă. Care se manifestă necruțător, însă atunci cînd cineva calcă în picioare nu copilul, ci casta, cum a fost cazul cu Camelia Bogdan, zburată afară de două ori din magistratură de colegii judecători pentru vina de a condamna soțul unei colege și a judeca termenele mai repede ca alții, ca să arate că se poate. Afară cu ea, pentru delicte minore, dacă delicte or fi fost (ÎCCJ a zis nu sau nu s-a pronunțat încă).
Desigur, cele de mai sus sunt exact motivul pentru care există SIIJ, criticat de GRECO și a cărui desființare a cerut-o Klaus Iohannis. E clar că mecanismul de control din justiție funcționează și nu avem de ce schimba ceva care merge minunat și se bucură de încrederea poporului și a GRECO? Să ridice mîna cine crede asta.
Desigur, nu e PSD cel care se bucură de încrederea că va rezolva cu obiectivitate problema răspunderii magistraților și nu prea e clar cine se bucură de încrederea asta. În Italia, partidele vizate de anchete de corupție brusc au devenit și ele preocupate de răspunderea magistraților la vremea respectivă. Dar am putea măcar să conștientizăm că problema există?
De exemplu, nu pot pricepe cum de ex-ministrul PNL Cristian David a luat opt ani pentru șpagă la prima instanță și la ultima a fost achitat, cum de PNL-istul Scutaru și-a pierdut jobul la președinție pentru o presupusă mită care nu s-a mai dovedit pe parcurs, cum de colegii lui Vasile Blaga într-un caz de șpagă/finanțare ilegală a PDL de 700.000 euro au înfundat închisoarea, iar el merge în Parlamentul European în urma istoricului vot dat pentru integritate pe 26 mai de români care au stat și la coadă, deși chiar colegii l-au indicat ca fiind șeful întregii operațiuni? Mister.
SIIJ, fiind creat la ideea PSD-ALDE, nu s-a sensibilizat încă la marile nedreptăți pe care par să le fi suferit cele două componente ale PNL, adică PNL și PDL, pe vremea Laurei Codruța Koveși pe care o susțin, achitate azi pe bandă rulantă. Cînd a fost eroarea sau abuzul, la inculparea sau la achitarea tuturor liberalilor disculpați zilele astea de instanțe? Mister. Nimeni nu anchetează. La prima vedere, erorile judiciare se îndreaptă mai ușor pentru cine nu susține responsabilizarea magistraților, ba dimpotrivă, deresposabilizarea lor. Numai PSD-ALDE pricep greu chestia asta.
Ce bine de GRECO și de MCV, și de #rezist, și de atîția pasionați de justiție absolută care nu se uită la detalii, decît cînd vine vorba de legi care vor acționa în viitor, și nu găsesc că vreun magistrat greșește nici cînd instanțele sau CSM dau decizii în contradictoriu. Pentru mine, care am verificat că pe scară globală nu e nicio legătură între mai multe garanții anticorupție și mai puțină corupție, sau colegul meu, profesorul Stefan Voigt, care a dovedit că nu e nicio legătură între garanțiile formale ale independenței justiției și independența de facto (amîndoi în comisii de experți lucrînd pentru instituții europene, deci opera noastră nu e chiar obscură, dar de cînd rezultatele științifice schimbă ce fac politicienii, fie și europeni…), misterul rămîne cum pot niște propagandiști stîngaci să mobilizeze atîta lume pe ceva aiurea și verificabil ca atare. Mereu se uită că întăi există cererea de la publicul care stă cu gura căscată să zboare musca înăuntru și după aceea apare și oferta de știri false sau cauze false care zice că e păcat că nu dai drumul la roiul de muște cînd uite ce trupă stă cu gura larg deschisă.
Formele fără fond i-au caracterizat întotdeauna pe români. E o chestie latină – cele mai corupte țări sunt dominate de cutura formală avocățească, Italia, Grecia, Mexic, etc, ce face ravagii și la GRECO. Un student care face doctoratul cu mine tocmai a probat că cine a implementat recomandările GRECO nu a evoluat mai mult decît cine nu le-a implementat – erau prea formale ca să schimbe ceva. Generația Facebook a adus însă ceva în plus acestei înclinații pentru formă: pasiunea și violența cu care forma e căutată (fiind mai ușor de priceput) în detrimentul fondului, care nu interesează pe nimeni. Și așa mobilizarea și violența cresc, iar problemele (lipsa de răspundere a magistraturii; corupția politică) stau pe loc, la fel de nerezolvate ca întotdeauna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu